ZEI hindusilor

Şivaismul este una din sectele cele mai vechi ale hinduismului

În India, şivaismul are o vechime multimilenară, săpăturile arheologice de la Mohenjo Daro şi Harappa revelându-i o istorie care merge chiar dincolo de calcolitic.

Shiva reprezintă acea ipostază a lui Dumnezeu care se manifestă ca Mare Iniţiator sau Mare Salvator (Mântuitor) al fiinţelor limitate şi ignorante. Orice aspiraţie sinceră, frenetică către starea de eliberare spirituală este adresată, de fapt, acestei faţete mântuitoare a lui Dumnezeu, purtând numele de Shiva ("Cel bun şi blând"). Orice manifestare a Graţiei Divine, indispensabilă atingerii stării de eliberare spirituală, este strâns legată de Shiva. De aceea, se poate afirma faptul că şivaismul se regăseşte, sub diferite nume, pretutindeni unde a înflorit o tradiţie spirituală.

În India, există şase forme principale ale şivaismului, dintre care trei sunt esenţiale: VIRA-SHAIVA, răspândit preponderent în zona centrală a Indiei; SHIVA-SIDDHANTA, în sud şi ADVAITA-SHIVA, cea mai pură şi elevată formă a şivaismului, în Caşmir (nordul Indiei).

Tradiţia şivaismului caşmirian s-a transmis secole la rând, numai de la Maestru la discipol, "de la gură la ureche". Prima lucrare fundamentală a şivaismului, atribuită lui Vasugupta (primul iniţiat al acestei căi spirituale, care a trăit între sfârşitul sec. al VII-lea şi începutul sec. al IX-lea d.C.) este numită Shiva Sutra şi este o culegere de aforisme lapidare şi complet ermetice pentru neiniţiat, care prezintă cele trei căi cardinale care conduc la eliberarea spirituală: Calea lui Shiva (Shambhavopaya), Calea lui Shakti sau Calea Energiei (Shaktopaya) şi Calea fiinţei limitate (Anavopaya).

Vasugupta menţionează că nu el a scris Shiva Sutra, ci a găsit-o scrisă pe o stâncă care s-a ridicat din apă şi care s-a scufundat din nou sub ape, după ce a citit şi memorat ceea ce era scris pe ea.

Întreaga tradiţie (shastra) şivaită scrisă se poate împărţi în trei părţi:

* Agama Shastra – privită ca fiind o revelaţie directă de la Shiva (Dumnezeu). Cuprinde lucrări ca: Shiva Sutra, Malinivijaya Tantra, Vijnana Bhairava Tantra etc.
* Spanda Shastra – conţine elementele doctrinare ale sistemului. Principala lucrare din aceasta categorie este opera lui Vasugupta - Spanda Karika.
* Pratyabhijna Shastra – conţine lucrări de ordin metafizic, având un înalt nivel spiritual (fiind şi cea mai puţin accesibilă). În această categorie cele mai importante sunt lucrările Ishvara Pratyabhijna a lui Utpaladeva şi Pratyabhijna Vimarshini, un comentariu al primeia.

Există mai multe şcoli importante ale şivaismului, cele mai elevate fiind grupate în sistemul Trika. Cuvântul “trika” înseamnă în limba sanscrită “trinitate” sau “treime”, sugerând ideea esenţială că absolut totul are o natură triplă. Putem exprima această trinitate prin: Shiva (Dumnezeu), Shakti (energia Sa creatoare fundamentală) şi Anu (individul, proiecţia limitată a dumnezeirii).

Trika cuprinde mai multe şcoli spirituale:

* Krama – în sanscrită “proces”, “ordonare”, “succesiune ordonată”.
* Kaula (Kula) – în sanscrită “comunitate”, “familie”, “totalitate”.
* Spanda – termen care denumeşte Suprema Vibraţie Divină Creatoare.
* Pratyabhijna – termen care se referă la recunoaşterea directă a Esenţei Divine.

Aceste ramuri ale tradiţiei şivaite au fost genial sintetizate şi unificate de cea mai ilustră personalitate, cel mai mare realizat spiritual al acestui sistem, înţeleptul eliberat Abhinavagupta. Cea mai importantă lucrare a sa, Tantraloka, scrisă în versuri, unifică toate aparentele diferenţe între ramurile sau şcolile şivaismului caşmirian de până la el, oferind o viziune coerentă şi completă a sistemului. Dându-şi seama de dificultatea acestei lucrări, Abhinavagupta a scris un rezumat al ei, în proză, numit Tantrasara ("Esenţa Supremă a Tantrei").

Despre marele înţelept Abhinavagupta se spune că a fost o manifestare a lui Shiva. Chiar şi astăzi este unanim acceptat ca unul dintre cei mai mari filosofi şi esteticieni indieni. Deşi India a avut mulţi esteticieni, Abhinavagupta rămâne unic prin sinteza magistrală realizată asupra tuturor viziunilor şi teoriilor de până la el, oferindu-le o perspectivă mult mai vastă, profund spirituală.

Abhinavagupta s-a născut aproximativ în anul 950 d. C. şi a trăit până în secolul al XI-lea. Se spune că, la un moment dat, a plecat împreună cu un mare grup de discipoli într-o peşteră pentru a medita şi nu s-au mai întors niciodată (translatând într-o altă dimensiune).

Continuatorul lui Abhinavagupta a fost Kshemaraja, discipolul său direct şi cel mai important. Apoi, treptat, tradiţia secretă a şivaismului s-a stins în Caşmir. Ea a mai înflorit puţin, la vreo 300 de ani după aceea, în sudul Indiei, unde au trăit câţiva mari iniţiaţi: celebrul Jayaratha, care a concentrat magistral Tantraloka, precum şi vizionarul Bhattanarayana, autorul poemului iniţiatic de o mare profunzime: Stavacintamani (Sanctuarul de taină al Nestematei Iubirii Divine). Ultimul continuator al tradiţiei şivaite a Caşmirului a fost Swami Brahmacharin Lakshman (Lakshmanjoo), care a trăit până în 1992.

Şivaismul caşmirian este foarte apropiat de creştinismul autentic. Aici, ca şi în creştinism, accentul este pus pe Graţia lui Dumnezeu (Sfântul Duh din creştinism) şi pe trezirea Inimii (Esenţei). Există mărturii conform cărora Iisus, de la vârsta de 12 până 30 de ani, a fost în India şi Tibet, rămânând mult timp în Caşmir (conform unor documente găsite în Tibet). Există o frapantă asemănare între multe aspecte ale tradiţiei creştine autentice şi şivaism.

Şivaismul caşmirian are, de asemenea, influenţe tantrice. Şi aici, ca şi în tantrism, regăsim ideea fundamentală a legăturii tainice dintre tot şi toate, dintre diferite aspecte ale creaţiei, ca un model holografic al universului. Astfel, întregul univers este o gigantică reţea de rezonanţe virtuale care se stabilesc între fiecare punct (“atom”) al Universului şi toţi ceilalţi “atomi”. Cunoscând în profunzime un singur aspect (“atom”) al Universului, cunoaştem totul, întregul Univers, deoarece totul este rezonanţă. La ora actuală, rezonanţa este un concept tot mai dezbătut şi mai important în ştiinţa şi cultura contemporană.

În yoga, contribuţia adusă de profesorul yoga Gregorian Bivolaru este esenţială, deoarece el a introdus pentru prima oară conceptul actual de rezonanţă în yoga, ceea ce permite o cunoaştere şi o structurare extrem de clară a întregului sistem yoga, precum şi a şivaismului.